Giovanni Morando VISCONTI

Noua administraţie habsburgică a Transilvaniei ce a început în 1692 cu reorganizarea noii provincii din punct de vedere administrativ, social şi economic, a acordat o importanţă deosebită oraşelor Transilvaniei. Acestea erau văzute drept elemente cheie în viitoarea configuraţie a Marelui Principat.

În 1699, inginerul Morando Visconti alături de asistenţii săi Johann Conrad Predtscheiner şi Stefan Welzer vor realiza nouă hărţi şi patru gravuri ale Transilvaniei. Acestea sunt primele planuri şi vedute ale oraşelor din Transilvania. Ele vor fi publicate în 1699 la Sibiu.

Giovanni Morando Visconti, italian de origine, va fi contractat de cancelaria provinciei pentru realizarea acestor planuri, va ajunge în Transilvania unde va sta o importantă perioadă de timp, cartierul său general fiind la Sibiu. El a fost numit arhitect militar şef al provinciei.

S-a născut în 1652 în nordul Italiei de astăzi, probabil în teritoriile controlate în acea perioadă
de Casa de Habsburg.

Rămâne important pentru Sibiu deoarece el este cel care a realizat primele hărţi şi imagini generale ale oraşului nostru. El este cel care pentru prima dată notează existenţa denumirilor „Oraşul de Sus” şi „Oraşul de Jos”. A fost cea mai migăloasă lucrare a sa, având în vedere că Sibiul era din 1692 capitala provinciei.

Un alt element important pentru care el a fost chemat în Transilvania a fost planificarea citadelelor din jurul oraşelor. El este cel care a realizat propunerea de fortificare a provinciei după normele moderne ale secolului al XVIII-lea.

A realizat planul de fortificare şi de construcţie a citadelei Sibiului în 1702, un proiect început, dar abandonat de către autorităţi. Tot el va realiza şi planul de fortificare şi de ridicare a construcţiei citadelei de la Alba Iulia în 1711. În acest caz el va conduce şantierul de construcţie a noii fortificaţii, între 1715 şi 1738. Într-un caz similar, el va coordona şi planificarea şi construcţia citadelei Clujului din 1712.

A murit în 1717, în timpul lucrărilor de fortificare ale Transilvniei pe care el le coordona.

Anton STEINWALD

Pictorul Anton STEINWALD, austriac de origine, a rămas în istoria Sibiului şi în conştiinţa noastră pentru o frescă importantă a oraşului, cea din Biserica Romano – Catolică din Piaţa Mare.
Aceasta a fost pictată la comanda ordinului iezuit în 1777. Este considerată una dintre cele mai importante picturi baroce din actualul spaţiu al României.

Anton STEINWALD a realizat şi alte lucrări importante, printre ele numărându-se pictura murală a bisericii din Roşia sau portretele lui Horia, Cloşca şi Crişan.

Foarte multe detalii despre acest pictor nu se cunosc. A venit la Sibiu, se pare, de la Viena şi va rămâne aici, realizând cele mai importante opere ale vieţii sale. Rămâne important pentru Sibiu prin opera realizată în 1777, pictura murală din altarul Bisericii romano catolice, ce poate fi şi astăzi fi admirată în Piaţa Mare.

Stefan ORTH

Este născut în 1945 la Hagyszekely, în Ungaria. Studiază la Oradea apoi specializându-se în teologie la Cluj Napoca şi artele la Bucureşti. Tot aici îşi obţine şi doctoratul.

Se mută definitiv la Sibiu, unde va lucra până în 2001 ca restaurator de gravură veche la Muzeul Naţional Brukenthal. De aici va începe a preda la Universitatea din Sibiu. El este cel care a realizat emblema acestei instituţii.

În 1980 este ales membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Sibiu. De asemenea face parte din Asociaţia Internaţională a Artiştilor Plastici Maghiari.

Este recunoscut pentru desenele sale dedicate Sibiului. În 2010 el a primit titlul de cetăţean de onoare al Sibiului. A fost singurul artist sibian ce a participat la deschiderea Anului 2007 când Sibiul a fost capitală culturală a Europei.

Melita RUHN

Melita RUHN s-a născut la Sibiu în 1965. A început a practica gimnastica la Şcoala Sportivă din Sibiu. De aici se va muta la Deva unde se va antrena împreună cu Nadia Comăneci sub îndrumarea lui Bela Karolyi. Participă la Campionatul Mondial de la Copenhaga unde va câştiga medalia de aur pe echipe (prima din istoria sportivă a României). Tot la aceste campionate mondiale de gimnastică, va câştiga medalia de bronz pe aparate şi la sol.

Participă la Moscova în cadrul jocurilor olimpice în 1980. Aici va câştiga cu echipa medalia de argint, concurând cu o fractură de gleznă. Ea va obţine cea de a şaptea notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale (după cele şase note de 10 ale Nadiei Comăneci de la Olimpiada precedentă). Va câştiga de asemenea medalia de argint la bârnă şi cea de bronz la paralele.

Este o gimnastă română româncă de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competiţională, care este laureată cu argint olimpic la Moscova 1980 şi dublu laureată cu bronz la aceleaşi jocuri olimpice.

Se retrage din viaţa sportivă în 1982, la vârsta de 17 ani. Termină liceul la Sibiu apoi pleacă la Bucureşti pentru a termina studiile universitare. Pleacă din România în 1990. Astăzi este profesoară de educaţie fizică la o şcoală din Munchen.

Norbert HANN VON HANNENHEIM

Norbert HANN VON HANNENHEIM s-a născut la Sibiu în 1898. A făcut parte din familiile patriciene şi nobile ale Sibiului. După studiile liceale, făcute la Sibiu (probabil la Colegiul Brukenthal) şi odată cu finalul Primului Război Mondial şi a trecerii Transilvaniei la România, Hann von Hannenheim decide a părăsi Sibiul.

Pleacă la Graz la Leipzig şi apoi la Budapesta pentru a studia muzica. În 1929 se va înscrie la Academia de Artă din Berlin.

Este considerat unul dintre cei mai talentaţi compozitori ai perioadei anilor `20 – `30 ai secolului al XX – lea. Primele compoziţii le-a realizat în perioada studiilor de la Leipzig. Revine în România, unde în 1925 va obţine premiul „George Enescu” pentru compoziţie. În 1932 a câştigat Premiul „Felix Mendhelson Bartholdy”, iar în 1933 Premiul „Emil Hertzka”. A susţinut concerte la Berlin. De multe ori se va prezenta ca şi compozitor român.

Moare la Berlin în 1945, în urma unui raid aerian a aviaţei aliate. O altă variantă, mult susţinută în baza ultimilor cercetări, este că tânărul compozitor a murit într-un spital psihiatric din localitatea poloneză Miedzyrzecz (o primă cădere nervoasă o va avea încă la începutul anilor `30).

Gheorghe DIMA

S-a născut la Braşov în anul 1847 si pleacă de tânăr din Transilvania. Face liceul la Viena şi apoi va studia la Politehnica din Karlsruhe.

La Viena şi apoi la Graz şi Leipzig începe a studia muzica cu diferiţi profesori de canto. A cântat în operele din Klagenfurt şi apoi la cea din Zurich.

Revine la Braşov unde va preda muzica, apoi devenind dirijor şi în cele din urmă director (la doar 28 de ani) al Şcolii de Gimnastică şi Cântări, în diferite mandate. În urma morţii copiilor şi a soţiei, profund marcat de drama personală, decide să părăsească oraşul natal.

În anul 1878 pleacă la Leipzig unde îşi va definitiva studiile. iar in anul 1881 pleacă la Sibiu, în urma unui turneu ce îl va susţine în România şi în Transilvania. Aici va conduce „Reuniunea Muzicală Românească”. Aici va şi dirijor al corului catedralei ortodoxe şi a predat muzică bisericească la seminarul teologic şi la şcoala de fete a ASTRA.

Datorită activităţii sale, va fi numit dirijor al Asociaţiei "Hermannstädter Mannergesang Verein" (asociaţia muzicală din Sibiu).

Se recăsătoreşte la Sibiu şi va avea cinci copii. A locuit pe actuala stradă Avram Iancu.

Această asociaţie a românilor devine una dintre cele mai importante entităţi a emancipării naţiunii româneşti din Transilvania. Aceasta va fi una dintre cele mai prodigioase perioade ale vieţii sale. La Sibiu va compune majoritatea compoziţiilor sale (amintim „Mama lui Ştefan cel Mare”, „Hora”, liedurile, „Liturghia pentru cor de bărbaţi”, ). În anul 1884 va interpreta în premieră la Sibiu compoziţia „Hai la horă”. Tot la Sibiu şi tot în premieră în anul 1897 va interpreta „Peste vârfuri”, compoziţie dedicată lui Titu Maiorescu.

La Sibiu a avut multe alte compoziţii realizate şi interpretate în premieră, fie ca ne gândim la adaptări de muzică populară, la opere pentru pian, la coruri,

De la Sibiu revine la Braşov, repreia directoratul şcolii de muzică. Va suferi o nouă dramă în familie, apoi se va refugia în România în timpul războiului mondial. Va fi închis de autorităţile austro-ungare, fiind acuzat de colaboraţionism. La Cluj, va fi numit director al Conservatorului în 1920 si in anul 1925 moare la Cluj.

Sibiul îi va mulţumi, numind o stradă a oraşului cu numele personalităţii sale.